Performanță în mucegai, fără lumină și cu pereți de pe care cade tencuiala, la Clubul CS Petrolul Ploiești

Publicat: 03/12/2019, 15:50

CS Petrolul Ploiești, club aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, funcționează în apropiere de stadionul Ilie Oană din oraș. De cum pășești te izbește un miros înțepător, semn că mucegaiul a pus stăpânire pe clădirea care găzduiește 13 secții, la care sunt înscriși 400 de sportivi.

„Clădirea este ca în trecut, ca în 1987, când am venit eu aici”, spune Corina Ungureanu, care acum antrenează gimnastele de la club.

În multe săli, din cauza infiltrațiilor de apă, rețeaua de energie electrică nu mai funcționează, astfel că aceste încăperi sunt iluminate doar natural. Tot din cauza infiltrațiilor, tenciuala de pe pereți se desprinde, iar igrasia este și ea prezentă.

Baza folosită pentru cantonamentul sportivilor este acum dezafectată. Ultimii sportivi s-au cazat în cele nouă camere de aici în 2009. Trecerea timpului și-a pus amprenta, iar acum camerele s-au degradat.

„Nu mai avem lumină, absolut nimic. Mucegai”, a spus un angajat al clubului.

Antrenorul emerit de radioamatorism, Mihai Malancă, spune că își pregătește sportivii în condiții grele. Ar avea nevoie de liniște pentru o concentrare maximă.

„Radioamatorismul se face în sală, unde vin copiii, stau cu casca pe cap și cu geamurile deschise, aerisim tot timpul. De afară e zgomot (…) Stând cu geamurile deschise, bat clopote de la biserică, claxoane, avem sportivi cu care ne mândrim, câștigători de campionate mondiale. Cu geamurile închise nu poți să stai, uitați ce este pe pereți: mucegai, plouă. În sala de lucru din spate a căzut tavanul, am abandonat-o”, a declarat Mihai Malancă.

La fel este și sala unde funcționează secția de șah. Iar vestiarele sau dușurile, care oricum nu mai sunt folosite, au rămas ancorate în secolul trecut.

Directorul CS Petrolul Ploiești, Eduard Crângașu, spune că bugetul clubului este asigurat de Ministerul Tineretului și Sportului, dar că proprietara clădirii este Primăria Ploiești.

„Clubul aparține Ministerului Tineretului și Sportului. Bugetul vine de la Minister, atât pentru salarii, cât și pentru activitatea sportivă. Cu toate că reprezentăm Ploieștiul, Prahova, noi nu primim nimic din partea autorităților locale. Autoritățile locale, ca și proprietari, ar fi trebuit să aibă grijă de bunurile lor”, a declarat Crângașu, pentru MEDIAFAX.

Acesta a mai precizat că problemele au apărut în 2009, când patrimoniul clubului a trecut la Primăriei Ploiești, în urma unei hotărâri de guvern.

La rândul său, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că această clădire a beneficiat de mici reparații, la acoperiș, când au fost infiltrații. Acum, autoritățile, după ce ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a venit să vadă condițiile de la club, vor să facă o expertiză.

„O să demarăm procedura pentru expertizarea acestei clădiri. Expertizare care ne va spune care sunt pașii pe care-i vom face în viitor. Dacă, de exemplu, banii pe care trebuie să-i spunem la dispoziție ca să reabilităm această clădire sunt mai mari de 60% față de construcția unei săli noi, atunci decizia va fi de relocare, construire a unei clădiri noi”, a precizat Adrian Dobre.

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, aflat în vizită la CS Petrolul Ploiești, spune că „niciun efort financiar nu este prea mare pentru a reabilita o sală”.

„Situația nu mai trebuie să continue în felul în care am găsit-o aici. Starea în care se găsește această sală (sala de gimnastică- n.r.) este improprie performanței și activităților sportive. (…) Am preferat să vin aici pentru a găsi soluții. (…) Vom încerca să remediem situația existentă aici”, a declarat Ionuț Stroe.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Yamato Zaharia a fost “asaltat” de Ovidiu Neveu la o terasă din centrul Bucureștiului. Răfuiala...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu iși face dreptate în instanță. A urgentat procedura pentru a-și lua mai rapid...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Prințul Harry și Meghan au confirmat. Vestea face deja înconjurul lumii
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cercetătorii au aflat, în sfârșit, de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi